Elena Ghiba Birta a fost o protectoare de seamă a învățământului românesc din zona de vest a țării. S-a născut în 1801, probabil la Bichiș ( Bekes ), azi în Ungaria, acolo unde tatăl său, Mihai Ghiba era preot greco - ortodox. Elena Ghiba Birta arăta ca tatăl său, era grec de origine ( posibil român macedonian din Grecia ). Mama se numea Ana Neamț și era o vrednică româncă din Ineu.
Numele de Birta e luat probabil din căsătorie. Nu dispunem de informații despre ocupația soțului și proveniența considerabilei averi de care Elena Ghiba Birta a dispus în ultimii ani ai vieții. Elena Ghiba Birta s-a reăsătorit cu Emanuel Goger, alături de care a și cerut să fie înmormântată.