Ganduri dupa concediu

de Flutur Lidia Rodica

Prima baie. Mereu ma gandesc, oare de ce poate fi asa de completa o baie in mare. Pentru a fi crezut nu trebuie vorbe mari. Vorbele e bine sa fie mici, ideile sa fie mari. Reclama de pe plaja se bazeaza pe idei mici si cuvinte si mai mici.

Daca te astepti la putin, multe pot parea de ajuns. Cazarea la vila a fost un inceput promitator.In receptie nu era nimeni. De fapt era un tanar dupa acel zid mare ….ce cu siguranta nu avea chef de noi...turistii insetati dupa un sunet de val de la mare. Am asteptat de la 9 la 2 sa ne cazam. Am ocupat o camera si la etajul 4 cu balcon si vedere la mare (ziua) ca noaptea aveam nevoie de nocturna. Si asta fara a da lupte si spaga, printr-o simpla rugaminte si aducere aminte ca sunt fata de la Arad ce in ultima saptamana la stresat cu telefoanele “vreau camera cu vedere la mare si balcon”. Si nu vreau o singura camera….ci doua.

Un zambet nu insemna nimic, e ca un stranut. Daca se repeta, cel mai sigur e ca urmeaza o raceala.Nu stiu ce a fost cu remarca asta…cred ca e pierduta in acest context…dar pur si simplu mi-a placut.

Sa revenim.

Iulie sau august? Prima sau a doua jumatate a lunii?Cel mai bine septembrie…..si nu ca asa am fi vrut…ci pentru ca eu numai atunci imi puteam lua concediu… Prognoza verii? Nimic nu e valabil pentru a planifica cele sapte zile de mare sa fie zile de vara. Cea mai sigura solutie este rugamintea spre Dumnezeu. Oricum am avut zile superbe de vara…
Desteptarea de dimineata are o singura intrebare imediata: mergem sa luam micul dejun?imi vine in minte intrebarea aceasta ….si abia acum mi se pare minunata…atunci recunosc ..ma zgaria pe creier….nu ma condamna.,.,,dar era concediu si vroiam sa dorm minim pana la 10. A doua intrebare era…. cum va fi vremea? cum e marea? cum sunt valurile…..ce fac vecinii….si oare vecina a facut cafeaua de dimineata?precizam Fortuna. Recomandam fortuna in pahare de plastic…..ne bem cafeaua cu parul valvoi si privim marea…e minunata….iar vantul adie usor la etajul 4. Ne place ce vedem. Am platit pentru vederea aceasta. Cui multumim? Noua…ca ne-am adunat asa dintr-o data sa mergem la mare…..4 persoane diferite care nu se prea cunosteau…si totusi a iesit ceva super...un concediu super….va multumesc voua.

Visul meu. Sa vin de la plaja, sa fac un dus, sa iau un energizant din frigider si sa o sorb privind zarile, de pe balcon. In prima zi , dupa prima baie, iau primul energizant si ma asez pe scaunul alb de plastic al  balconului, al patronului..al vilei...al meu 7 zile. Si fug amenintata de o viespe nervoasa. Suceala multa are ata dintre vis si realitate.

Dupa ce ai intins cearsaful pe nisip ai o casa...una mica. Acel loc devine al tau. Inteleg mersul pe nisip al beduinilor si locuirea lor in corturi. Ce truda pentru noi, sedentarii, sa zidim.

Ma intind pe nisip. Plasticul a pus un perete intre nisip si trup. Intre apa si om inca nu s-a inventat o anvelopa de plastic pentru facut baie.
Legatura dintre om si apa este poate divina, oricum o relatie stiintifica nu o poate descrie. Nu gasesc ceva care sa ma multumesca si in fond de ce ar trebui o explicatie, poate una care sa o duc cu mine acasa, sa pot retrai momentele imbaierii. Cuvantul ,,sublim,, s-ar potrivi dar e prea monumental si prea inalt. Atingerea dintre corp si apa, sau creier si apa, este mai degraba una sexuala, simpla si de un intim secret.

Cu ochii inchisi spre soare. Daca privesc spre in jos vad verdele cu nuante de la iarba la mustar, spre inainte violet si rosu portocaliu, caramiziu, iar spre in sus galben spalat de la pai la culoarea soarelui. Lumina isi cauta prisme in orice ar putea fi o prisma, un loc de strecurare, de ivire. Pe oameni i-a fermecat mereu ivirea luminii si a intunericului. Ivirea intunericului e un act incorect, de uitare a disparitiei luminii.

Am apa in urechi. Sar cand pe un picior cand pe celalalt. Aud spargerea basicilor in ureche si curgerea eliberatoare a unui firicel de apa. Ce adunatura de instrumente de masura pe fata omului: ochi, urechi, nas, gura - si noi le privim cu incantare si le vedem frumoase. Mai mult, ne indragostim amarnic de ele.

Cainele vagabond arondat terasei de la vila e de negasit. O blonda il cauta cu un pachet gros din felii de sunca si salam. Unde o fi? Si codul muncii amendeaza lipsa de la slujba. A pierdut doua placeri dintr-o singura lipsa : salamul si blonda. Ne asumam sau nu pierderile? E greu sa le acceptam pentru ca legatura dintre noi si ele, la fel celorlalte vietuitoare, se face prin instinct.

Orice terasa, de la cea mai eleganta la cea mai jegoasa are clientii sai. Mereu m-a uimit asta. Legile distribuitiei naturale se aplica la orice. Patronii teraselor nu stiu statistica matematica si nici clientii, statistica insa stie de ei.

Imi vine sa scriu un mic roman, sau macar o nuvela, despre un tip cu o masina ultim model, care vine la mare si se plimba seara cu viteza doua, prin Costinesti, si in acelasi timp o blonda fara cusur, care vine cu trenul , fugita de acasa, din tata lucrator la calea ferata si mama betiva, fosta frumoasa, ratata intr-un apartament cu doua camere.
Intalnirea dintre ei e fulgeratoare si totusi programata din toate timpurile. O poveste de dragoste de zece zile, descrisa pana la ultimul lor gand si bucatile de ciocolata plimbate cu limba pe trupuri si mancate apoi la comun.Ce minte am cateodata…ce imaginatie….doamne.

Ce adopostesc hotelurile noaptea? Ca fagurii unor stupi de albine cu celule suspendate in spatiul pro-marin:
- mame si tati iubindu-se langa copilasii adormiti dupa truda bailor in mare
- tineri iubindu-se fara nesat, proaspat casatoriti sau doar impreuna pentru o vreme
- pensionari citind la lumina veiozelor sau visand
- acele perechi din nuvela de mai sus, cu preludii inserate in baruri si discoteci si travalii prelungite pana spre dimineata. Desteptarea lor tarzie e proaspata si dulce, datorita tineretii.
- barbati fara somn, stand intinsi cu ochii tintiti in tavan, langa femei frigide ( si viceversa)
- altele…
Asta pana nu vine somnul cel inevitabil.
Ne ferim de adevar daca nu recunoastem. Ne ferim de adevar.

Discutie cu un yoghin. Pe plaja, exact cea mai frumoasa si mai importanta parte a omului ramane nearsa de soare , neimbaiata de mare. Si asta datorita prejudecatilor. Jos slipul, jos sutienul, doar demagogia ne face sa umblam acoperiti si faptul ca nu vrem sa ne surghiunim pe plaja nudistilor. La prima vedere recunosc….m-am speriat de ei...nu de alta dar prima imagine dupa ce am zarit marea…erau ei...yoghinii….si am incept sa ii imit. Freaky!

Am iesit din apa. Stau intinsa pe nisipul inclinat de la marginea apei. O liniste exterioara mie se scurge in mine. Relatia dintre om si mare deriva si din aceasta liniste. Cum poate fi un organism format din miliarde de metrii cubi de apa sa fie atat de regulat, de orizontal, de simplu si imens, simetric si exact. Aici omul poate prin imprumut, sa opreasca pentru cele cateva zeci de kilograme ale sale toate nelinistile.

Seara sed pe slapi, pe linia unde nisipul udat de valuri se desparte de cel uscat si notez in minte (ca nu aveam pe ce scrie in momentul acela) despre mare ca un pictor care priveste spre model si apoi aseaza pe panza culoarea si forma. Ce usurinta pentru pictor si ce imposibilitate pentru mine de a scrie tabloul marii.

Copii se mai joaca alegand scoici. Cuplul de indragostiti care sunt de altfel si prietenii mei trec prin fata mea. Acei plimbatori pe malul marii cu papuci in mana si hainele stropite.Ii ador.Sunt cuplul perfect. Vreau sa ramana asa.Ma rog sa ramana asa. Ramaneti asa.

Valurile parca spun: hei-rupp si apoi adorm intr-o liniste de capitulare cazand spre mare si iar fug-fug spre tarm dupa intoarcerea aceea rostogolita si inspumata. Si iar spun hei-rupp.

Imi amintesc de maestrii haiku si de indemnul lor de a merge acolo unde vrei ca gandul de cunoastere sa se incheie. Du-te deci la val, daca vrei sa cunosti valul.

Ritualul berii. A bea bere la mare nu este doar o simpla adapare, o sete care ne trebuie, ci mult mai mult. Halba e in general cea care da nota de tihna si de asezare cu un prieten sau o cunostinta la o discutie. Coada la bere se parcurge cu o gluma-doua, o analiza a vanzatoarei, o oferta reciproca de a face cinste. Ca norocul suntem in septembrie si  nu stam la coada dupa o bere...ci dureaza pana sa gasim o terasa care sa mai vanda bere la halba sau orice fel de bere. Mediul de la mare aduce o nota de bunatate si de darnicie. Apoi asezarea la o terasa in soarele placut si berea transpirata, sorbita lent cu discutii de la sex la filozofie si innapoi se lungeste pana la o ora. Un loc important in acest ritual, care se repeta de mai multe ori pe zi, il au femeile, prin trecerea lor. Este vorba de o admirare consistenta si sincera, si atat. Nu beau eu bere...ci amicul meu….care s-a indragostit la mare. Nu de mine...ci de Fuborg…..berea lui preferata, care stie ca o bea la mare si atat.In Arad e sofer….si Fuborg sta numai la bar. Nu o mai poate avea….decat daca lasa cealalta iubire acasa….nu eu…ci masina….cea cu bara de 1000 de euroi.

Prima si ultima baie sunt cele mai frumoase. Le desparte ceea ce desparte bucuria de tristete. O baie in care te intalnesti si una in care te desparti de mare.
Daca voi deveni miliardara voi zabovi la mare pana cade frunza sau poate nu voi putea sa o mai vad de loc. Mai bine sa ma multumesc cu cele 7 zile.
Aprecierea este doar teoretica, formala, in afara parerii de rau. Implinirea unei aprecieri este sigura in lipsa subiectului, a marii, prin dorinta lui ,,re,, - revederii, repetarii, re, re , re…

 Cu drag, pistruiata de Arad

12.09.2008