Romania. Sechele comuniste VS Valori occidentale
Din setul de articole care au menirea de a ne dezvalui adevarata fata a Romaniei si poate problemele care nu ne permit sa ne dezvoltam cum ar trebui nici dupa 20 de ani de la schimbarea regimului, am ajuns deja la episodul nr. 3.
In acest episod voi pune in discutie unul din motivele principale pentru care, din punct de vedere psihologic, nu reusim sa ne concentram atentia asupra lucrurilor care conteaza in tumultoasa noastra existenta postdecembrista.
Teoria care este pusa in discutie subliniaza faptul ca romanii nu au capacitatea sa isi concentreze atentia asupra aspectelor importante din viata lor, cum ar fi fundamentarea unei optiuni electorale pertinente, deoarece sunt mult prea concentrati asupra aspectelor telurice, cum ar fi imbogatirea individuala prin orice mijloace. Formarea unei optiuni electorale presupune depunerea unui oarecare efort manifestat prin documentarea cu privire la oferta electorala sau identificarea unei optiuni politice in urma unei analize amanuntite a modului nostru de a gandi. Aceste notiuni probabil se regasesc la cel mult 15-20% din cei care voteaza, asta in conditiile in care aproximativ 50% din cetatenii cu drept de vot nu isi exprima optiunea electorala. Pe de alta parte, este omniprezenta dorinta romanului de a se imbogati cu orice pret, pentru probabil 70% dintre romani principiile morale fiind inexistente. Acest ultim aspect este o consecinta directa a faptului ca in timpul regimului comunist cei mai multi dintre romani aveau restrictii la alimente sau alte servicii si odata cu trecerea la „democratie” au inceput sa dezvolte o dorinta tot mai mare de a se imbogati ca indivizi, neluand in considerare dezvoltarea statului.
Pentru a va contura imaginea corecta a teoriei va ofer exemplul elocvent al Statelor Unite ale Americii. Odata cu fundamentarea unui regim democratic sanatos, cetatenii s-au putut concentra asupra elementelor fundamentale ale existentei umane. Si tocmai din aceasta cauza au avut succes dealungul timpului din punct de vedere economic. Exista o diferenta majora, de exemplu, intre modul in care isi formeaza optiunea electorala un cetatean american si unul roman. Americanii acorda acestei cauze o importanta mult mai mare si tocmai de aceea regretele sunt mai putine. Ei se bazeaza pe o teorie justa intr-un stat ca S.U.A. si anume ca doar cetatenii care isi exprima dreptul de vot sunt indreptatiti sa emita opinii cu privire la deciziile politice. Ei bine, acest lucru este foarte greu de aplicat in Romania deoarece noi nu prea avem pe cine alege. Totul graviteaza intre ce spun candidatii si ce reprezinta ei de fapt. Privindu-i sau ascultandu-i nu vom putea niciodata stii ce gandesc ei in realitate. Din cauza acestei lipse de credibilitate la noi este foarte dificil de pus pe picioare un sistem politic sanatos.
Dar sa spunem ca S.U.A. nu a avut trecutul politic al Romaniei. Sa luam, de exemplu, Germania. Este o tara mult mai bogata in momentul de fata decat Romania si este motorul economic principal al Europei. Germania are un trecut dictatorial si dupa pagubele produse de cele doua razboaie mondiale a avut nevoie de mari eforturi din partea cetatenilor pentru a se redresa. In acele momente, germanii munceau o perioada fara a primi salar, tocmai pentru ca statul sa progreseze. Aici vorbim de cetateni cu „C” mare iar in acest caz este evident ca statul are o legitimitate in fata lor. Germania este un stat veritabil si o comunitate unita in adevaratul sens al cuvantului.
Lasand la o parte aceste doua exemple va mai pot aduce unul de actualitate. China este un stat comunist si abordeaza o strategie „comunisto-capitalista” care din cate se pare a dat roade. China este in momentul de fata, din punct de vedere economic, cea mai puternica natiune avand un profit de aproximativ 90 miliarde de dolari. Daca ne gandim ca S.U.A. are o datorie publica de circa 70 miliarde de dolari ne putem da seama care este pozitia Chinei.
Acestea sunt trei exemple de natiuni care sunt demne de urmat, tinand cont de faptul ca au abordat strategii care s-au impus si le-au adus profit. Dar toate aceste natiuni nu sunt langa sufletul romanilor sau al reprezentantilor nostrii. Nu putem spune ca avem o relatie lucrativa cu S.U.A. chiar daca oficiali americani mai ratacesc din cand in cand pe la noi. Germania este unul din statele care s-a opus la un moment dat intrarii noastre in Uniunea Europeana si deasemenea nu avem relatii diplomatice demne de mentionat cu acest stat. La acestea se adauga si ultimele refuzuri de a purta discutii din partea Chinei si Frantei. De aici putem concluziona ca romanii si oamenii care ne reprezinta nu au rezervare la locurile din fata ale mai marilor lumii sau ale „batranului continent”. Avem un presedinte care este evitat de sefii marilor puteri iar in Parlamentul European ne remarcam doar prin circ si polemici nonsensuale.
Din aceste cateva cuvinte sper ca va puteti da seama si dumneavoastra care este realitatea pe care o traim si in ce ape ne incapatanam sa vaslim, chiar daca directia spre care mergem nu ne va duce nicaieri.
In loc sa schimbam raportul starii materiale si in momentul de fata cei mai multi dintre noi sa aiba o stare materiala buna, iar cei saraci sa fie intr-un procent foarte mic, noi traim aceleasi proportii de dinainte de '89 : bogatii Romaniei sunt exclusivisti si putini la numar iar majoritatea populatiei inoata in nisipuri miscatoare si pentru multi dintre noi slabe sunt sansele sa apucam o mana salvatoare.
Noi, tinerii, suntem viitorul Romaniei (asta ni se spune frecvent de altfel)...dar oare aceasta Romanie va fi sau dorim sa fie viitorul nostru???
Bafta Romania!...ai nevoie.
Cătălin Isbașe – director executiv „Piaţa Aradului”
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza





Comentarii
RSS pentru acest articol.