Lansare Dacia Duster in Arad
Show-room-ul Dacia Verbiţă, din Calea Aurel Vlaicu a fost ieri gazda lansării Daciei Duster la Arad, primul 4x4 al mărcii care consolidează succesul Dacia.
A fost o lansare pentru mass-media, iar de astăzi şi până în 18 aprilie, începe evenimentul porţilor deschise, prin care arădenii sunt invitaţi la drive-teste. De asemenea, aceştia îşi pot încerca norocul la Jocul cheii şi pot pleca acasă cu una dintre cele patru Dacia Duster, la nivel naţional. Până în acest moment, 20 de clienţi au achitat integral pentru a intra în posesia unui Duster, maşini pe care le vor primi după încheierea operaţiunii Porţi deschise, adică după data de 18 aprilie 2010. De asemenea, alte 200 de persoane s-au arătat interesate şi au fost înregistrate în baza de date a celor de la dealer-ul Verbiţă, aceşti potenţiali clienţi fiind invitaţi de către consilierii de vânzare la drive-teste din perioada 15-18 aprilie.
Parerea noastra este ca Dacia Duster nu se remarca prin nimic deosebit. La prima vedere este o masina cu un design atragator, dar interiorul ridica serioase semne de intrebare : multe elemente nefinisata, spatiu relativ mic pentru pasagerii din spate, izolare fonica proasta. In urma drive-test-ului au fost remarcate alte probleme : modelul de 1.5 CP a prins cu dificultate viteza de 120 km/h, a prezentat probleme la directie si suspensii.
Decizia finala va revine dumneavoastra.





Comentarii
RSS pentru acest articol.